Spațiul public a fost recent tulburat de inițiativa legislativă prin care fiecare zi de școală ar începe cu imnul național și rugăciunea „Tatăl Nostru”. Deși prezentată ca „opțională”, o astfel de practică ridică probleme grave privind libertatea de conștiință, respectul pentru diversitate și separația dintre stat și biserică.
Asociația Studenților și Elevilor Politeiști respinge ferm această inițiativă. Școala trebuie să rămână un spațiu al educației libere, nu al uniformizării religioase. Rugăciunea instituită la nivel instituțional creează presiune și stigmatizare asupra celor care aleg să nu participe.
Identitatea păgână este autentică și demnă de același respect ca orice altă credință. Libertatea religioasă înseamnă nu doar dreptul de a te ruga, ci și dreptul de a refuza. Facem apel la profesori, părinți și elevi să înțeleagă că solidaritatea reală nu înseamnă conformism, ci respect pentru diferențe. Solicităm instituțiilor responsabile să apere aceste drepturi fundamentale.
Ne dorim școli deschise, pluraliste, unde elevii și studenții sunt încurajați să gândească liber și să-și aleagă singuri drumul. Vom monitoriza evoluția proiectului și vom reacționa prin toate mijloacele legale și civice pentru a proteja libertatea de conștiință.




