TNPD și ASEP au susținut, la Ministerul Educației și Cercetării, îngrijorările privind noile standarde de evaluare la disciplina Religie

Asociația The New Pagan Dawn (TNPD) și Asociația Studenților și Elevilor Politeiști (ASEP) au participat astăzi, 27 iulie 2026, la o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, respectiv ai Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (ROCNEE), ca urmare a observației oficiale transmise de cele două organizații la data de 20 iulie 2026 cu privire la proiectul de Standarde naționale de evaluare pentru disciplina Religie (Anexa nr. 30).

În cadrul întâlnirii, reprezentantul celor două organizații, Emrys LeFay, a reiterat faptul că orice formă de evaluare școlară condiționată, direct sau indirect, de participarea elevilor la slujbe religioase sau la alte acte de cult este incompatibilă cu principiul neutralității confesionale a statului și cu interdicția legală a promovării unui cult sau a prozelitismului religios în mediul școlar.

Reprezentanții Ministerului au precizat, în cadrul discuției, că nu se pune problema evaluării elevilor pe baza participării la slujbe religioase, calificând formulările în cauză drept o interpretare improprie a terminologiei folosite în documentul aflat în consultare publică. Aceștia au confirmat totodată că standardele analizate la acest moment vizează exclusiv cultul ortodox, majoritar, urmând ca standarde similare să fie elaborate ulterior și pentru celelalte culte recunoscute oficial de statul român.

TNPD și ASEP au subliniat necesitatea unei terminologii care să respecte spiritul, nu doar litera legii, aplicabilă în mod egal tuturor cultelor, precum și oportunitatea reorientării accentului standardelor de evaluare dinspre practica confesională înspre istoria religiilor, ca instrument de formare a gândirii critice și multiperspectivale a elevilor.

Cele două organizații iau act de precizările făcute de reprezentanții Ministerului, dar constată că, în cadrul întâlnirii, nu a fost asumat niciun angajament ferm sau termen concret cu privire la modificarea Anexei nr. 30 ori la elaborarea standardelor pentru celelalte culte recunoscute. TNPD și ASEP își mențin solicitările formulate în scris la 20 iulie 2026 și vor urmări, în continuare, modul în care acestea vor fi reflectate în forma finală a Ordinului supus consultării publice.